Filme de duminică (27)

. Warm Bodies (2013)

Un film bunicel, plăcut, nu tocmai horror, ci mai mult o comedie romanticoasă uşor de digerat. Puţin diferit, filmul vine cu o idee nouă despre zombi, în care mortăciunea se îndrăgosteşte de victima sa. De văzut.

. The Wolf of Wall Street (2013)

A fost probabil cel mai aşteptat film al anului şi poate că tocmai aşteptările mult prea mari m-au dezamăgit. Să nu înţelegeţi greşit, filmul e bun, Leonardo DiCaprio la fel, dar parcă nu are acea strălucire care să îl facă genial.

. The Book Thief (2013)

Un film englezesc foarte bun, unde privim al Doilea Război Mondial prin ochii copiilor şi pe tânăra Liesel cum găseşte în magia cuvintelor un refugiu la tot ce se întâmplă în jurul ei. Filmul o să vă trezească o grămadă de emoţii, iar jocul actorilor o să vă lase fără cuvinte – pur şi simplu excepţional. Merita mai multe nominalizări la Oscar.

. Saving Mr. Banks (2013)

Un film simpatic şi relaxant, cu Emma Thompson şi Tom Hanks în formă bună, ce prezintă povestea care a stat în spatele realizării filmului „Marry Poppins” şi colaborarea extrem de dificilă între Walt Disney si P.L.Travers.

Life of a King (2013)

Un film impresionant şi o lecţie de viaţă prezentată prin prisma lui Eugene, care după 18 ani de detenţie reuşeşte să devină un model pentru tinerii de culoare şi să le schimbe vieţile cu ajutorul jocului de şah. Cuba Gooding Jr. face un rol frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *