Flash-uri din sens opus

Am scris prima parte din articolul ăsta de vreo trei ori şi tot de atâtea ori am şters ceea ce scrisesem. Nu-mi iese. Aşa că o s-o dau simplu, la fel cum e şi cartea lui Marian Godină.

E simplă în felul în care sunt lucrurile alea mărunte de care am încetat noi să ne mai bucurăm. E scurtă, de o sorbi în câteva ceasuri, dar intensă. Începe uşurel, ajungi de râzi ca prostul şi termini într-o notă oarecum tristă. O să râzi şi o să cazi alături de el. O să te revolţi. Apoi o să reciteşti pasaje şi o să râzi din nou. E despre un sistem corupt, despre poliţişti, oameni, caractere. E despre un om deosebit şi plin de umor. Un om care are curaj să vorbească, să spună lucrurilor pe nume şi care încearcă să schimbe ceva.

E scrisă la fel de simplu, pe alocuri într-un limbaj pe care unii l-ar numi licenţios, dar care, al dracu’, prinde atât de bine tocmai pentru că e autentic şi ancorat în realitate. E o carte pe care o citeşti cu plăcere şi care o să te facă să te simţi ciudat după ce o termini. Ciudat de bine.

Şi e simplu – trebuie să o citeşti! O găseşti aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *