Comercianţi

„Respectăm alegerea cetăţenilor, însă ortodocşii sunt obligaţi să respecte decizia Bisericii. Nu vor avea slujbă de înhumare, şi nici odihnă de veci, dacă îşi cumpără morminte în cimitire private!” sursa Pentru că, nu-i aşa, Dumnezeu a spus: cimitirele private sunt lucrul diavolului. Şi atunci Biserica Ortodoxă a pus monopol pe moarte, transformând tot mai multRead More

Abramburica „închide” cazul plagiatului

„Cazul s-a încheiat aici” şi singurul care poate depune contestaţie la decizia CNE este, culmea, premierul copy-paste. Abramburica Andronescu „a declarat că în privinţa tezei de doctorat a lui Victor Ponta va respecta decizia Consiliului Naţional de Etică (CNE) – singurul for care, potrivit ministrului, este competent să se pronunţe în caz” şi că eaRead More